Gheorghe Dincă și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor, că le-a omorât pe cele două fete, Alexandra și Luiza. Criminalul susține că le-a ars pe cele două, după ce a comis crimele.
Conform olt-alert.ro, surse apropiate din anchetă au spus că Gheorghe Dincă a dat detalii cu privire la arderea cadavrului Alexandrei Măceşanu. Acesta a spus că i-a dat foc cu benzină şi mai multe cauciucuri. De asemenea, Gheorghe Dincă ar fi spus că a aprins focul la ora 14:00.
La o primă evaluare pare că oasele calcinate, extrem de mici, sunt de proveniență umană. Legiștii de la IML ”Mina Minovici” specializați în antropologie au pus fragmentele osoase la curățat, în recipiente speciale, într-o substanță dură.
”Fragmentele osoase par a fi umane, dar nu ne putem pronunța înainte de a avea rezultatele testelor de laborator. Acum se lucrează, suntem într-o primă etapă. După ce oasele, care sunt extrem de mici, nu mai mari de câțiva centimetri, vor fi curățate printr-o tehnică de laborator care distruge anumite impurități, acestea vor fi supuse testelor ADN. Bineînțeles, dacă va rămâe destul material genetic. Noi sperăm să avem din ce să facem testele genetice pentru stabilirea ADN-ului și, implicit, a identității victimei sau a victimelor”, au dezvăluit surse medicale pentru Libertatea.ro.